About,,Hitler in Love"

Looking inside my soul...
remplaza_fecha('13 decembrie 2008');
13dec
remplaza_fecha('');
13dec

Hitler in love...Ioana in love :)
Etichete: din oras, fericire, teatru
Back from "Hitler in Love"[one man show!] .
Ge-ni-al! Am vazut piesa asta a doua oara si m-a impresionat la fel de mult...inclin sa cred ca as putea sa o vad de inca vreo cateva ori bune si mi-ar lasa aceeasi impresie.De cel care a scris,produs si jucat piesa ce pot sa zic...Hitler e in love...eu la fel :>:XCuvintele sunt oricum de prisos,nu pot sa zic decat ca merita vazuta si nu doar o data.Cei din Targoviste mai au ocazia sa o vada maine,caci din ianuarie vor pleca la Berlin,la Moscova,Dumitru Acris este in negocieri si cu cateva teatre din Bucuresti si banuiesc ca o vor juca si in Chisinau,unde nu a fost jucata pana acum.Stiu ca spun asa niste lucruri pe care nu voiam sa le spun.Voiam sa spun doar ca m-am indragostit de omul asta.Este un actor deosebit care comunica extraordinar cu publicul.Pot sa spun ca am vazut ceva piese de teatru,dar parca niciunul din actori nu s-a apropiat atat de mult de public [cand spun public ma refer la mine personal,fiindca habar n-am cum il percep ceilalti]. Iar modul in care trece de la o stare la alta e absolut surprinzator,te lasa pur si simplu fara cuvinte.Tot ce-ti ramane de facut e sa te minunezi,sa te ridici in picioare si sa aplauzi cat te tin palmele.Asta am facut si noi in seara asta,iar caldura pe care o emana omul asta s-a simtit si in momentele alea.In seara asta am realizat un lucru,fiind poate si putin influentata de prestatia lui,dar si de replica lui Hitler : "Teatrul e..e totul..".Sincer,stau si ma gandesc daca exista o alta arta care sa "conecteze" atat de mult oamenii.Poate muzica.Dar de cate ori nu se face playback? La teatru nu ai cum sa faci playback.Esti tu,scena si publicul.Scena e asa...ca un liant intre tine ca actor si public. Si n-ai cum sa-i pacalesti asa cum fac pseudo-cantaretii,stii de ce? Pentru ca publicul simte,simte fiecare vibratie din vocea ta,fiecare cuvant pe care il spui,fiecare privire pe care le-o arunci.Publicul simte tot.Publicul simte cand faci cu drag ceea ce faci si cand nu!Simte asta in personajul pe care il joci,in complexitatea sau lipsa de complexitate a sa.Si in plus,in fata publicului nu ai cum sa zici : stop,nu,nu...nu mi-a iesit bine scena asta,taiati-o,o luam de la capat. Ca actor de teatru trebuie sa traiesti momentul la o intensitate ametitoare,trebuie sa intelegi ca timp de doua ore,sa zicem,tu contezi cel mai putin,iar cei ce conteaza cel mai mult sunt personajul tau si publicul.Ii promit si imi promit ca de fiecare data cand o sa vina in Targoviste o sa merg la spectacolele lui, care sper sa fie cat mai dese si care sper sa nu ma dezamageasca niciodata!
P.S.A nins un pic cand am plecat de la teatru...un pic de tot,dar a nins :
X Si mi-am pus si dorinta :
XLet it snow,let it snow,let it snow...

HITLER IN LOVE

HITLER IN LOVE - ROMANIA

HITLER IN LOVE-TURKEY- 2009

Hur'ababura
24 mai 2009
Dumitru Acriş - artistul care renaşte istorii
„Hitler in love” este un spectacol scris de Dumitru Acriş în regia lui Suren Shahverdyan, care urmăreşte să dezgolească părţile cele mai sensibile ale celui mai de temut dictator din istorie: Hitler.Si acest interviu, ca şi cel dinainte face parte din arhivă, având în vedere că a trecut ceva timp de atunci. Cu toate acestea am ales să îl public pentru ca este un eveniment cu adevărat reprezentativ pentru cultura târgovişteană. Premiera specatcolului a avut loc în luna noiembrie 2008 la Teatrul “Tony Bulandra” şi îl are în distribuţie chiar pe autorul textului, cel care, aşa cum cu siguranţă ar spune o prietenă pasionată de spectacol, îţi trezeşte toate simţurile fiinţei prin trecerea echidistantă de la o stare complexă la o altă stare complexă.Relaţia cu mama este una din atitudinile şocante, pe care nu ne aşteptam să le regăsim în comportamentul barabar al celui ce a fost Hitler…Cu toatea acestea, masca dispare de-alungul spectacolului, găsind în Hitler, nu doar o stare de fapt, ci şi o posibilitate sentimentală.Imediat după terminarea premierei, am fugit în culise, unde Dumitru Acriş, la fel de tonic ca şi în timpul spectacolului a început în a descrie sentiemnete, idei, gânduri…

R.: Cum a fost pentru prima dată în această postură?

D.A.: M-am simţit extraordinar pentru că am avut şi un public bun. A contat foarte mult căldura care a venit din partea sălii.

R.: Din cest spectacol am aflat mai mult decât aflăm despre Hitler din cărţile de istorie. Cum a venit ideea unui spectacol de genul acesta?

D.A.: Ideea unui monospectacol se năştea prin ianuarie (2008), după care m-am întâlnit cu Suren în Turcia, la un festival de teatru, unde am discutat cu el despre ce aş vrea să fac. Mi-a spus „alage o temă, alege materialul, găseşte o piesă şi discutăm”. La ceva timp ne-am întâlnit la Târgovişte. M-a întrebat dacă am ales vre-un material. Eu avem ceva idei; mă gândisem la Idiotul de Dostoievski, sau la Pescăruşul de Cehov.

R.: De unde şi până unde Hitler?


D.A.: Eram într-un cort unde mâncam şi la un moment dat am văzut câteva portrete de-ale lui Hitler, Stalin şi mai mulţi.

R.: Unde s-a năcut ideea?

D.A.: Ideea s-a născut la Târgovişte, de-asta am insistat ca acest spectacol să i-a naştere aici.

R. Ideea specatcolului mi se pare cu atât mai interesantă cu cât, informaţiile despre Hitler, mai ales cele dobândite în anii de şcoală nu se referă decât la faptul că a fost un nenorocit care a avut ca prim scop uciderea câtor mai mulţi oameni, sub o forma mai mult sau mai puţin diabolocă. Spectacolul încearcă să argumenteze anumite atitudini pe care dictatorul le-a avut de-alungul perioadei sale de glorie?

D.A.: Am încercat să motivăm de ce a omorât şi de ce a făcut atâte alucruri urâte. Am vrut ca oamenii să înţeleagă că fiecare copil, dacă este lipsit de dragostea părintească riscă să devină mai târziu un Hitler.

R.: Deci, acest specatol are şi o latura educativă.

D.A.: Exact. Eu am impresia că Hitler totuşi n-a murit; el există şi trăieşti printre noi. Despre asta vorbeşte şi finalul spectacolului.

R.: Am înţeles că acest spectacol nu a avut un buget alocat. Înţeleg că este dorinţă, dar cum a fost posibilă realizarea lui fără o sursă consistentă de finaţare?

D.A.: Nu am primit un buget pentru aceast spectacol. Banii pentru a achita lucrul regizorului, costumele, recuzita şi aşa mai departe, au fost asiguraţi de 4 credite pe care le-am luat de la bancă; când l-am luat pe al V-lea, au aflat băncile (râde) şi acum mă aşteaptă la Chişinău.

R.: Deci, aţi încercat să fiţi un Hitler şi în viaţa de zi cu zi!

D.A.: Nu, doar că simţeam cu sufletul apariţia acestui spectacol. Şi slavă Domnului a ieşit până la urmă.

R.: Care a fost lait-motivul spectacolului?

D.A.: Atât pe mine, cât şi pe Suren ne-au interesat complxele, viaţa intimă a acestui dictator. Am plecat de la ideea că masele cunosc foarte puţin despre ceea ce s-a întâmplat cu el. Eu sunt foarte curios, chiar şi în prezent, de viaţa dictatorilor.


R.: Credeţi că specactorul a plecat de la teatru cu ideea că trebuie să se gândească mai mult la partea sentimentală a vieţii?

D.A.: Eu cred că viaţa este scurtă şi trebuie trăită frumos. Sper că oamenii au înţeles, imediat ce au părăsit sala de spectacol că trebuie să iubească şi să se lase iubiţi.

R.: Actorul Puiu Jipa spunea că unul din motivele pentru care oamenii ar trebui să vină la teatru este pentru că visează altcineva în locul lor. Ce aţi visat în această seară pentru noi?

D.A.: Scena de final, când se stinge lumina şi în sală este o pauză, iar lumea nu înţelege dacă spectacolul a luat sfârşit sau va mai urma ceva. Pauza asta durează 5-6 secunde. Atunci am senzaţia că trece din nou, tot spectacolul prin tine.

R.: A ieşit aşa cum vă aşteptaţi?

D.A.: Cred ca da!

16:58

Sunt aici: Jurnalul / Jurnalul de duminică / Jurnalul - Express / Ultimele clipe de nebunie

Ultimele clipe de nebunie

1 din 2 imagini

"Am adus bolnavii la starea de euforie care mă interesa pe mine. Erau pasivi, sedaţi, dar cu ajutorul medicilor i-am adus în starea de care aveam nevoie", spune Dumitru Acriş

de Loreta Popa
5/04/2009

"Îmi doresc mult să joc un spectacol pentru libertatea cuvântului, pentru libertatea presei... de la Chişinău, despre care am impresia că este strâmtorată cumva", spune Dumitru Acriş, actor şi producător al spectacolului "Hitler in love".

Îşi rodea unghiile, suferea de "tulburări digestive", era rapid, mecanic, pentru el mâncarea era un mijloc indispensabil subzistenţei. Zvonurile despre homosexualitatea lui şi obsesiile anormale au rămas la stadiul de zvonuri. Femeile din Germania îl considerau "politicos, şarmant, stilat şi foarte chipeş". Ochii lui de un albastru pal radiau o putere hipnotică.
Un personaj ce poate fi recunoscut uşor din această scurtă descriere: Hitler.

Actorul Dumitru Acriş, interpretul acestui Hitler al ultimelor clipe spune că sala George Constantin este ideală pentru acest spectacol deoarece scările care duc până la scenă dau senzaţia de buncăr. Dumitru Acriş are de-a lungul spectacolului o evoluţie surprinzătoare, care, pentru câteva clipe, aduce aminte de Ovidiu Iuliu Moldovan, în paranteză fie spus, fără vocea aferentă.

INSPIRAŢIE. Cum i-a venit ideea unui astfel de spectacol? "Ideea mi-a venit la Târgovişte", spune Dumitru Acriş. "Am venit invitat la Festivalul Babel şi îl ştiam pe regizor de prin 2002. Erau foarte multe pancarte cu Hitler şi m-am gândit că prea puţin s-a speculat partea aceasta a relaţiei lui cu femeile, viaţa lui intimă. Chiar titlul sugerează asta: Hitler in love. Piesa s-a jucat mai întâi la Târgovişte. Apoi la Bucureşti. Am luat credite din patru bănci, am dormit în Gara de Nord, la Bucureşti, că nu aveam unde, apoi în biserică. Sunt multe detalii de suflet care mă leagă de această piesă".

VISURI. "Am ambiţii mari, România este o ţară de trecere pentru mine, nu mă opresc aici", spune Dumitru Acriş. "La Chişinău au vrut foarte mulţi să mă implice în politică cu acest spectacol. Atât opoziţia, cât şi guvernul. Nu am vrut. Categoric am spus că este strict un spectacol. Actorii nu trebuie să facă politică. Voi juca în Germania, dar cred că la Moscova este mai uşor de jucat decât la Berlin. Eu cunosc rusa mai bine ca româna. Nu am probleme. Aş vrea foarte mult să găsesc un impresar care ar putea să mă ajute.

Piesa oferă o descriere vie a lui Hitler în ultimele zile ale vieţii şi comportamentul său din buncăr. Hitler a fost şi în viaţa privată la fel de dificil precum a fost în politică. Regizorul îmi spunea: "Dima, eu vreau să văd cum Hitler mănâncă!" Am stat la spitalul de psihiatrie din Chişinău, am urmărit comportamentul bolnavilor de epilepsie, Basedow, chestii maniacale, depresii. Am adus bolnavii la starea de euforie care mă interesa pe mine. Erau pasivi, sedaţi, dar cu ajutorul medicilor i-am adus în starea de care aveam nevoie.

Am dormit cu ei acolo, de asemenea, am fost la morgă. Unde sunt aduşi toţi morţii din ţară, am vrut să simt senzaţia aceasta de frică, de subsol, de buncăr, pericolul. Am trecut prin toate aceste stări cu Biblia alături. Lucram la spectacol şi ştiam că pot atrage o sumedenie de lucruri negative, fiind vorba de moartea a milioane de oameni. E foarte complicat. În ultimele două, trei zile până la spectacol nu puteam dormi. Simţeam o frică nebună... Este foarte greu pentru un actor să joace aşa. De asta lumea, chiar marii actori nu prea riscă".

LIBERTATE. "Chiar dacă este un one man show, mai sunt zece oameni implicaţi. Vreau să ajung la Chişinău să-mi fac o companie de teatru. Îmi doresc enorm. Dacă nu reuşesc la Chişinău, o deschid în România.

Tot ce ţine de Chişinău am făcut, nu pot să să mă opresc aici... Am lucrat la radio, făceam matinal. În paralel lucram în teatru. Nu pot să aştept o filmare o dată la nu ştiu cât timp, o telenovelă nu ştiu de care, nu pot. Trebuie să merg mai departe. Nu pot oricum să rămân la spectacolul acesta, deja am alte idei pe care vreau să le pun în practică".

Un spectacol incredibil

"Hitler in love" a avut premiera în România în noiembrie 2008. Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte a găzduit primele reprezentaţii ale acestei producţii armeano-moldoveneşti. După ce a fost jucat la Târgovişte cu săli arhipline, în 2009 spectacolul a ajuns şi la Bucureşti.

Acest lucru a fost posibil datorită Teatrului Nottara. "Mi-a plăcut mult întâlnirea cu Mircea Diaconu", spune Dumitru Acriş. "«Bună ziua!» «Bună ziua!». «Cum te numeşti?» «Dumitru Acriş». «Sunt Mircea Diaconu, un fel de director la Teatrul Nottara». Mi-a plăcut mult. De altfel a şi fost la spectacol". Dumitru Acriş a absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău în 2004. Regia spectacolului aparţine lui Suren Shahverdyan din Armenia care a participat cu spectacolul Psychosis 4:48 de Sarah Kane la Festivalul Babel 2008 de la Târgovişte. Coregrafia este semnată de Nadejda Rusu.

Hitler in love

Hitler in love

Am primit ieri, de la prietena mea Sophia, un cadou de ziua blogului meu. Un bilet la teatru. Mi s-a spus doar atât: un tip foarte interesant, de la Chişinău, el a făcut textul, regia e a unui armean. Omul a făcut 4 credite în bancă pentru a produce acest spectacol şi după câteva reprezentaţii la Târgovişte, a reuşit să-l convingă pe Mircea Diaconu să-l găzduiască la Nottara. Doar două spectacole. Ştii că el însuşi mi-a vândut biletele? Aşa, din uşă în uşă. Deja impresionată, am întrebat cum se numeşte piesa. Hitler in love. În ciuda titlului care m-a şocat puţin, am rezistat tentaţiei să caut ceva pe net. Nu, am vrut să văd totul fără idei preconcepute sau comentariile altora.

La Nottara, am fost conduse la subsol. O încăpere mică, puţin prăfuită, neagră. Sunetele de sirenă îţi dădeau o uşoară stare de panică. Eram în buncăr! ACEL buncăr. Mi s-a ridicat părul pe ceafă la începutul piesei: 1 minut dintr-un discurs al lui Hitler. O oră jumate am stat cu ochii fixaţi şi hipnotizaţi pe scenă. Am avut momente în care nici nu am respirat. Altele în care am sărit din scaun. Expresii de nebunie, halucinaţie, paranoia, acuzaţii de trădare aruncate generalilor invizibili, obsesii erotice legate de nepoata Geli Raubal, declaraţii de dragoste făcute Germaniei, amintiri şi dialoguri fictive cu mama, chiar şi o explicaţie halucinant de banală pentru ura lui viscerală şi holocaustică (dacă mi se permite acest cuvânt) pentru evrei: o prostituată evreică l-a îmbolnăvit de sifilis. Acesta este textul. Fără exagerări, fără tuşe îngroşate aiurea. Nu se încearcă o reabilitare a lui Hitler. Şi nici o demonizare în plus. Întrebarea-concluzie care m-a bântuit şi încă mă bântuie (probabil pe foarte mulţi alţii): cât de uman poate fi un monstru inuman?

Omul de pe scenă şi din spatele cuvintelor: Dumitru Acriş. Nu am fost nici prima nici ultima oară la teatru. Am plâns, am râs, am fost emoţionată şi fericită. De foarte multe ori. Şi am avut şansa să văd atât de aproape mulţi artişti nemaipomeniţi.

Acum am fost bulversată. De joc, de interpretare, de transpiraţia de pe faţă, de rictusul feţei, de figura când monstruoasă, când grotească, când inspirând o milă ca cea pentru un vierme zdrobit pe asfalt (acea milă combinată cu silă), de nebunia şi pasiunea acestui artist. Nu doar actor, artist. Şi acum, în timp ce scriu, mi se zbârleşte pielea pe mine de cât de mult a putut transmite! Vă jur, îmi bătea inima mai tare la zbuciumul lui. La zborul fâlfâit al mâinilor superbe. Am avut senzaţia că, la sfârşit de spectacol, acest om transpiră sânge prin fiecare por cu care a jucat. Nu sunt omul cuvintelor mirobolante, dar acum simt că sunt prea săracă în vorbe.

Am plecat tremurând de la teatru. Am vorbit ca două nebune pe drum spre casă. Am căutat pe net şi m-am aşteptat să găsesc zeci de texte şi referiri la Dumitru Acriş şi nebunia lui. Am găsit doar câteva link-uri, toate ducând spre acelaşi text de PR sec. Pe un singur blog am găsit un comentariu al unei spectatoare, şi ea impresionată de jocul nebunului. De acolo mai departe, am descoperit şi sursa unor fotografii minunate de la piesă. Fotograful Florian Ispas a avut amabilitatea de a-mi trimite câteva dintre ele. Şi îi mulţumesc încă o dată.

Azi la ora 19:30 e cea de-a doua reprezentaţie. Nu ştiu când va mai fi una în Bucureşti. Am aflat doar că frumosul nebun Dumitru Acriş va pleca la Moscova şi la Berlin cu spectacolul său. Şi la multe festivaluri sper. Pentru că nu e o piesă clasică sau cu vechime.

Nebunia de pe scenă s-a încheiat cu întrebarea dureroasă: „Credeţi că după mine nu veţi mai urî?” Şi apoi o proiecţie de imagini care au dat răspunsul.

Nu mai spun nimic. Îmi doresc enorm să mai tot aud de Dumitru Acriş. Şi să-l mai văd transpirând sânge. Ca de final, o să-l citez: „Păcat că sunt foarte puţini oamenii nebuni cu suflet care să investească în teatru”.