Suntem datori sa fim cei mai buni...

Interviu realizat de D-na Dina Ghimpu.

D.Gh - Faci parte din penultima generaţie de luceferişti, care şi-a făcut studiile la Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. Aş spune o fericită generaţie pentru că chiar de la primii paşi în scenă aţi fost antrenaţi în spectacolele teatrului montate de directorul şi conducătorul cursului Boris Focşa. Ce-ţi aminteşti despre Academie şi anii de studii, ce ai reuşit să înţelegi, să conştientizezi şi să acumulezi pe durata lor, în plan uman şi profesional?

D.Acriş- Anii de studenţie...cei mai frumoşi…cei mai vii...cei mai adevăraţi...Eram naivi...eram copii, eram curioşi, eram o familie - la început de drum, fără griji, dornici de a afla lucruri noi...Eu din păcate nu puteam conştientiza nimic, mai degrabă simţeam intuitiv, atît. Conştientizarea vine mai tîrziu.Un bun actor consider trebuie să fie în primul rînd un om de calitate. Cei mai mari actori au fost persoane cu o viaţă interioară deosebită, cu un intelect rafinat, modeşti în viaţa cotidiană, care au ştiut să muncească mult pentru aşi valorifica potenţialul artistic. În profesie sunt la începuturi abia, capitalul meu spiritual este doar tinereţea şi dorinţa de a fi împlinit în primul rînd cu mine însumi şi a da din mine tot ce-i mai bun în scenă. Am multe de învăţat şi de acumulat. Principalul e să fii cinstit cu tine însuţi şi cu lumea ta interioară cu aspiraţiile tale. Restul nu contează! Iar publicul în consecinţă rămîne să ne aprecieze…

D.Gh- Ai avut din start roluri centrale de anvergură, aş spune, pe care unii dintre actori le obţin la o vîrstă matură, cînd au o anume experienţă scenică-Puiu Faranga din ,,Ciuleandra” de L.Rebreanu, Romeo din ,,Romeo şi Julieta” de W.Shakespeare, Yang Sun din ,,Omul cel Bun din Sîciuan” de B.Brecht, Zvezdici din ,,Mascarada”de Lermontov, Mekie Şiş din ,,Opera de trei parale”de B.Brecht etc. ţi-ai dat seama de responsabilitatea enormă care stă pe umerii tăi şi cît de greu ţi-a fost să treci din postura de student în cea de actor profesionist?

D.Acriş-La drept vorbind, nu am prea simţit această trecere. Nu am dus lipsă de roluri, eram seară de seară antrenat în spectacole şi totul a venit de la sine, adică de la Dumnezeu. Cred că sunt un om foarte norocos, am jucat în aproape toate spectacolele montate de d-l.B.Focşa, îi mulţumesc că a avut încredere în mine. Fiind tînăr, nimeni nu te intreabă cînd ţi se dă un rol, dacă vei rezista sau nu, dacă îţi place ceea ce faci, eşti împăcat cu tine însuţi…În actorie mereu o iei de la zero, cu fiece rol şi trebuie să faci faţă lucrurilor. Daca reuşim să schimbăm ceva în interiorul spectactorilor, dacă reuşim să le modificăm cumva viziunile vis-à-vis de problemele cu care se confruntă şi să le dăm soluţii, să le amplificăm…numai atunci teatrul cu adevărat îşi îndeplineşte misiunea! Responsabilitatea nu se creează special, ea apare de la sine cînd eşti implicat într-o situaţie sau alta,totul depinde de om, de dorinţele şi necesităţile sale interioare, de atitudinea şi de implicarea lui cu adevărat.

D.Gh- Într-un teatru este extrem de importantă păstrarea tradiţiei şi transmiterea stafetei următoarelor generaţii. Actualmente în ,,Luceafărul” sunt prezente, practic, doar două generaţii de actori-cea în vîrstă şi cea foarte tînără, lipsind totalmente generaţia de mijloc.Dar şi din primele trei generaţii de actori au ramas cîţiva numaraţi pe degete.Simţi oare lipsa şi necesitatea acestora,căci secretele profesiei,cică,se fură de la oamenii cu experienţă vastă în domeniu? Îi ai alături pe Paulina Zavtoni,Nina Doni,Raisa Ene,pînă mai ieri erau Valentina Izbeşciuc,Vladimir Zaiciuc,Maria Doni,Iurie Pîslariuc,Tatiana Băcescu-ce calităţi,ce lecţii profesionale ai preluat de la ei?

D.Acriş- Dacă un copil obişnuit are doar o mamă şi un tată, păi noi aveam cîţiva,fiind vorba de părinţii spirituali.Eu am avut marele noroc şi mulţi colegi de-ai mei să jucam alături de cîţiva reprezentanţi ai generaţiei de aur a ,,Luceafărului”.Cred că ei au reuşit să cucerească inimile spectactorilor printr-un devotament total faţă de profesia aleasă,prin atitudine,prin seriozitate şi forţa talentului.Eram la anul unu de facultate cînd dl.Vladimir Zaiciuc îmi ghida primii paşi…Mai apoi jucam împreuna in Ciuleandra …venea cu patru ore înaintea spectacolului,repeta ,se concentra,acumula.Comentariile doamnei Valentina Izbeşciuc deseori ne erau de o mare valoare profesionistă ,părerile dumneaei după vizionarea examenelor noastre sau vreunui examen spectacol erau întotdeauna argumentate,fiind prezentă la toate premierele teatrului,,Luceafărul”.Doamna Paulina Zavtoni m-a învăţat să vorbesc corect limba română şi m-a susţinut din primele zile de facultate ca profesor,mai apoi am lucrat şi lucrăm în scenă ca parteneri.De la ea am învăţat ce înseamnă actor viu . De la D-na Doni am învăţat atitudinea,disciplina,seriozitatea,şi răbdarea…şi actorii din celelalte generaţii au avut o anumită influienţă asupra noastră,au simţit o anume responsabilitate şi pentru asta le sunt îndatorat.

D.Gh- Ştiu că recent ai realizat un proiect de sinestătător-,,HITLER IN LOVE”şi ai avut o serie de turnee şi invitaţii la festivale internaţionale.Cum ţi-a apărut idea,cu cine ai lucrat la acest spectacol şi de ce anume această temă?

D.Acriş- Este un spectacol care se joacă sub marca TEATRUL VIU - propria compania de teatru deschisă în august 2009.Este un spectacol despre viaţa intimă a dictatorului,relaţia lui cu femeile,cu mama,cu generalii de armată,cu muzica ca şi artă.Un spectacol dur despre frustrările,complexele şi slăbiciunile marelui dictator.De mult mă interesa acest gen. Ideea mi-a venit la Festivalul Internaţional de Teatru ,,Babel”din Tirgovişte,unde era prezent şi regizorul armean Suren Shahverdyan, dumnealui în 2006 la Festivalul Experimental de Teatru din Cairo, Egipt, cu spectacolul,,Psichosys 4-48”de Sarah Kane lua premiul pentru cea mai bună regie.Textul lui Hitler aparţine direct dictatorului,studiind tema respectivă în biblioteci,cu materiale din diferite arhive dosite din Bucureşti şi Moscova.După care a venit cu propriile materiale Suren şi pînă la urmă a ieşit acest spectacol. Suren lucrează strict după şcoala rusească de teatru, Am nimerit uşor pe-o undă cu el şi a fost o colaborare profesionistă reuşită dintre un actor şi regizor. De ce am ales această temă-am vrut să arătăm lumii că Adolf Hitler nu a murit ,că el trăieşte în aproape fiecare preşedinte de stat, indiferent de naţionalitate , religie, formaţiune statală sau politică…Drept urmare în fiecare ţară unde jucăm spectacolul ,,HITLER IN LOVE”primul care intră în posesia unei invitații avem grijă sa fie Preşedintele acelui stat unde jucăm.Ei deobicei se asigură-văd mai întii varianta filmată,după care…acceptă.Dacă se văd dintr-o parte preferă să nu vină,sau deleghează pe cineva deobicei. Nu este categoric un spectacol politic şi consider că un actor nu trebuie să facă politică.

D.Gh- Povesteşte-mi despre festivalurile la care ai participat şi impresiile personale despre ele(nume,spectacole,regizori,de referintă)dar şi despre impactul spectacolului prezentat.

D.Acriş-,,HITLER IN LOVE”,este un spectacol tînăr,apărut la finele lui noiembrie 2008. Iniţial la toate festivalele de teatru reprezentam România,după care mi am fondat propria compania de teatru ,,TEATRUL VIU”.Deja sub acest brand s-a jucat in cadrl mai multor turnee si festivale în: Bucureşti- România, Praga-Republica Cehă, Roma-Italia,Amsterdam-Olanda,Shanghay-China,Stutgardt-Germania,Paris-Franţa, urmează să-l jucăm curînd în Polonia şi Moscova. Reacţiile la spectacolul HITLER IN LOVE sunt diferite.Totul depinde de ţara unde se joacă spectacolul,de regimul politic actual,sau cu ce s-a confruntat acel stat la nivel politic,social,etc.La Bucureşti de exemplu cunosc oameni care şi pînă în prezent plîng după Ceauşescu…Alţii sunt marcaţi de moartea a milioane de oameni în timpul celui de- al doilea război mondial,şi le-am atins oarecum destinele personale.În Germania mulţi rămîneau îngroziţi,la Roma îl comparau pe Adolf Hitler cu Musollini şi tot aşa…La spectacol dintotdeauna veneau in primul rind criticii de specialitate,lideri politici,actori,si desigur publicul spectator.

D.Gh- Genul one man show este unul foarte solicitant,complicat,fiindcă aici nu te poţi bizui pe umărul partenerului.Eşti omul riscului,al experimentului,ai nevoie de adrenalină în plus sau vrei să te afirmi pe cont propriu şi să nu depinzi de nimeni?ce experienţe noi ai acumulat în urma acestui spectacol,şi la ce etapă se află azi teatrul?

D.Acriş -Chiar dacă sunt singur în scenă în spatele meu sunt încă 8 oameni,de care direct zilnic depind,sunt cei care asigură evoluarea mea din spatele actului scenic. Teatrul este o artă colectivă.Toţi contribuie în felul lor cu ceva- îţi ajută din punct de vedere tehnic, profesional, sufleteşte. Cred că este primul si ultimul one man show pe care l-am făcut vreodată.Este vorba că acest gen de spectacole necesită o muncă aparte-sau ţii peste 300 de oameni în mîini o oră şi 20 minute sau…Consider că ,,HITLER IN LOVE” este un spectacol care nu are limită de vîrstă pentru un actor-îl pot juca şi peste 20 şi peste 30 de ani, iar dictatori au fost,sunt şi vor fi dintotdeauna-altfel dispare echilibrul din acest univers.
Teatrul de astăzi în mare parte miroase a naftalină, şi a rămas cu mult în urma timpului. Problema actuală cu care se confruntă unele teatre de la Chişinău, este lipsa simţului timpului, rămînînd în urmă de problemele cu care se confruntă societatea, dolianţele şi necesităţile publicului. Una din probleme ar fi dramaturgia de proastă calitate, din cauza unor indivizi care scriu piese de teatru la întîmplare, aflîndu-se în afara teatrului şi a acţiunii, (fără studii elementare în domeniu, la nivel de amatori care se pretind mai degrabă a fi profesionişti-şi care suferă de complexul autoafirmării).Tot ei-aceşti aşa zişi dramaturgi sunt şi critici de teatru-care între ei la nivel de mahala îşi laudă sau îşi ponegresc produsele montate de unele teatre care suferă de slăbiciune sau lipsă de criterii profesioniste. ,,Operele” acestor indivizi care alcătuiesc aşa zisul ,,Glamour de Chişinău” nu au nici o valoare dincolo de hotarele ţării. Publicul de la Chişinău este conservat, blocat,complexat, înhibat,deoarece i se propun zilnic doar produse ieftine de pe internet,emisiuni radio şi TV de cea mai proastă calitate, comerciale. Se naşte aşa zisul ,,show bussines autohton” înflorit cu un PR naţional provincial, nemotivat, ăsta şi este principiul nostru mioritic de existenţă - şi vinovat în primul rînd de această situaţie se face teatrul.Publicul nu poartă nici o vină şi are de suferit doar din cauza că teatrul se află într-o continuă criză, sau într-o continuă căutare care rezultă deseori cu eşecuri sau într-un singur cuvînt - procesul teatral de la noi este oarecum lipsit de acţiune, adormit, inert. Astăzi publicul este adus în condiţia dură de a nu mai şti in ce sa creadă, lumea este dezorientată,decepţionată. Astăzi cînd biserica pe zi ce trece îşi pierde rostul şi nu mai ţine, Teatrul trebuie să rabufnească din cenusă şi să-şi vadă de misiunea sa.Frica de a experimenta, de a încerca, de a produce ceva nou, persistă în aproape fiecare om de artă cu mici excepţii. Pe mulţi nu-i mai interesează actul spectacular în sine, lipseşte concurenţa adevarată, bazată pe principii doar profesioniste. Prin unele instituţii lipseşte generaţia de mijloc a actorilor. Marii maeştri ai scenei se duc pe rînd iar locul le ramîne pustiu. Lipsesc regizorii tineri. Prin unele teatre, nu există o continuitate de generaţii.Au nimerit oameni întîmplători, fără urmă de suflet. Existînd în acest ritm riscăm ca în cel mai apropiat timp în ţară să nu mai existe oameni care să fie capabili să asculte şi să perceapă muzică de calitate, să meargă la spectacole de autor, există în aer o dezamăgire de tot şi toate, o oboseală, monotonie zilnică , şi vinovat de această catastrofă se va face în primul rînd teatrul. Nu fiecare poate să ocupe un loc în această profesie, iar pe care Dumnezeu ia ales- sunt datori să fie cei mai buni!

D.Gh- Care iti sunt planurile de ultimă oră şi ce roluri ai vrea sa joci, cu cine dintre regizori ai vrea să colaborezi?

D.Acriş-Nu este o crimă să vrei mai mult,să cunoşti lucruri noi ,să te autodepăşeşti, să experimentezi, să visezi,să crezi, să încerci, să ajungi, să deţii.În Moldova există actori foarte buni, care din cauza lipsei de regie, din păcate se dezamăgesc în calea pe care sunt sigur cu sufletul si-au ales-o.Nu pot şti ce va fi mîine, rămîne să trăim şi să apreciem orice şansă,orice posibilitate , tot ce ne oferă Dumnezeu. Eu ramîn fidel Teatrului care mă menţine viu, regizorului care mă scutură atunci cînd calc strimb şi-mi dă zilnic posibilitatea să cred că pot da mai mult şi-mi rabdă greşelile şi neajunsurile mele...colegilor ce sunt mereu alături de mine şi mă susţin zilnic în momente de slăbiciune şi îndoială. Astfel împreună încercăm să facem ca scîndura să ne ţină curaţi sufleteşte dînd publicului noi posibilităţi de renastere spirituală.

D.Gh- Dumitru îţi urez succes în noul tău demers artistic!Să te înconjoare doar persoane împătimite de teatru la fel cum eşti tu.Să-ţi găseşti oamenii care trăiesc,creează,gîndesc pe aceeaşi undă cu tine,să ai parte de revelaţii spirituale majore,care să te însufletească şi să te motiveze spre noi culmi şi noi proiecte artistice.

D.Acriş-Vă multumesc că mi-aţi acordat posibilitatea acestui dialog.